Sari la:

        MERSUL         

    TRENURILOR    

 

CURSE AUTOCAR

PROGRAM ECHIPE

Special

PARTENERI

Casa de Avocatura Coltuc


Newsletter
Continuă

PUBLICITATE
Fisură în protectorii Tower, Viorel Moldovan, cms şef Pintea: un judecător deschide Cutia Pandorei
Categorie:   Din Cluj  Autor:  Mihai PETEAN  Data:  8.10.2013  Ora:  06:00  Citiri:  2224

Share:
Voteaza articolul:

Nota 5/5 (8 voturi)

Mihai Chezan, sub umbrela protectoare a PDL CLUj şi PDL Chicago este autorul celui mai mare tun postrevoluţionar de la Cluj, după Caritas. În această gaură neagră în care au dispărut 6 milioane de euro lucrurile se mişcă cu viteza melcului. Dosarele zac în sertarele instituţiilor abilitate a le aduce în faţa Legii. Numai că, lucru puţin ştiut, anul acesta luminiţa de la capătul tunelului a început să se zărească: magistratul Marius Lupea de la Tribunalul Cluj a întors Neînceprea Urmării Penale decisă de procurorul şi prim procurorul de pe lângă Parchetul Tribunalului Cluj. Instanţa clujeană a decis astfel ca Mihai Chezan să fie urmărit penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9, alin 1, lit c din Legea 241/2005, care spune că (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

Decizia este una crucială întrucât până acum dosarele privind afacerea Tower s-au prăfuit în sertare, păgubiţii acuzând un cerc vicios: Chezan nu poate fi dat în urmărire şi localizat pentru că nu s-a început urmărirea penală pe numele său. Iar urmărirea nu a început pentru că dosarul e încă în faza de cercetare. Care însă nu poate fi finalizată întrucât Chezan nu poate fi găsit. Din păcate, deşi decizia de Începere a Urmării Penale a fost dată în aprilie 2013, de atunci se tot cercetazăăăăă….

Concret o persoană a şi semnat un antecontract de vânzare cumpărare cu SC Tower SRL, devenită ulterior SC Clark International, pentru un imobil de 700 mp, situat în zona Clujana, plătind suma integrală aferentă imobilului de 109.000 euro. Persoana vătămată acuză administratorii Tower că au cunoscut de la bun început faptul că dreptul de proprietate nu va fi transmis prin încheierea ulterioară a unui contract de vânzare cumpărare în formă autentică. Mai mult, şi aici e partea interesantă, partea vătămaă acuză administratorul Tower, Mihai Chezan, de faptul că nu ar fi înregistrat în contabilitate tranzacţia amintită mai su, iar chitanţele aferente au fost înregistrate în contabilitate corespunzătoare cu alte operaţiuni  comerciale. Drept urmare, lichidatorul Tower a contestat înscrierea persoanei vătămate la masa credală. Reţeta de înşelăciune este identică cu cea de la Tower Park Calea Floreşti, unde sute de clujeni au plătit avansuri enorme, dar nu au mai văzut niciodată dreptul de proprietate şi, în urma inginerilor din evidenţele contabile, nici nu au fost acceptaţi la masa credală a SC Tower.

Potrivit specialiştilor, un ţepar se protejează astfel pe mai multe direcţii. În primul rând prin neevidenţierea contabilă a chitanţelor şi facturilor corect, ca venituri, ci ca servicii către terţe firme, la masa credală, ţeparul se asigură că va avea pe tabloul creditorilor doar firme alese de el, eventual chiar deţinute de el sau de interpuşi. Nicidecum pe cei cărora le este într-adevăr dator. Apoi, în al doilea rând, şi aici e strigător la cer, trebuie înţeles faptul că, un constructor, atâta timp cât construieşte şi nu încasează bani, cere TVA-ul înapoi de la stat. Din momentul în care încasează el are TVA de rambursat şi nu de încasat. Or, Tower prin înregistrarea defectuoasă a chitanţelor de pe antecontractele de vânzare cumpărare a ascuns faptul că avea venituri. Aşa că, cu tupeu, cerea TVA-ul înapoi de la stat. Stat care, deşi premierul se plânge non stop că nu sunt încasări la buget, dădea înapoi la Tower TVA-ul.

Iată astfel cum Afacerea Tower a început cu girul PDL CLUj/PDL Chicago a continuat apoi cu îmbogăţirea peste noapte a fostului deputat Daniel Buda. A urmat tunul dat clujenilor şi, de atunci, nimeni nu a fost în stare să ia taurul de coarne. În Biroul Investigaţii Financiare din cadrul IPJ Cluj, sub comanda comisarului şef Cristian Pintea, dosarele privind evaziunea fiscală şi înşelăciunea zac prăfuite, iar DNA şi procurorii dau pe bandă rulantă NUP. Şi, colac peste pupăză, ANAF Cluj mai şi dădea bani către Tower, iată, în baza unor documente contabile în care xistă indicii că ar fi fost măsluite. Oare ce a păzit în acest timp Serviciul Control Financiar din DGFP Cluj, condus de Viorel Moldovan. Nimic! Atât de mare afost nimicul, încât, parcă pentru a evita vreo anchetare a evaziunii fiscale, Direcţia de Finanţe nici măcar nu a constatat vreun prejudiciu, nu l-a calculat şi prin urmare nu s-a constituit parte civilă în dosarul despre care vorbim! Noroc cu judecătorii care văd frauda şi evaziunea fiscală chiar fără a fi ea calculată şi fără a fi nevoie de preznţa fizică a lui Mihai Chezan, cel care pentru poliţie şi procuratură este de negăsit.

În acest context un control al ANAF la Direcţia de Finanţe Publice Cluj privind dacă şi modalitatea prin care Chezan a prejudiciat statul român cu sume importante de bani, este deja o necesitate. 

Decizia instanţei clujene deschide astfel Cutia Pandorei: se poate vorbi şi ancheta evaziunea fiscală fără ca făptuitorul să fie găsit.

Iată câteva extrase din sentinţă

“Faţă de cele sus expuse, se poate concluziona că în cauză există suficiente indicii în sensul că prin aceste înregistrări operate în evidenţele contabile s-a intenţionat denaturarea elementelor de activ şi pasiv reflectate în bilanţul contabil. Înregistrarea în coontabilitate a unui element de activ al cărui cost de producţie a fost denaturat determină ca la momentul vânzării sale şi la înregistrarea ieşiri sale din gestiune să se înregistreze în contabilitate cheltuieli majorate nejustificat, cu influenţă directă asupra rezultatului financiar…................................Este de menţionat că deşi infracţiunea prev de art 9 alin 1 lit c din Legea 241/2005 este, în principiu, una de pericol (motiv pentru care ste lipsită de relevanţăîmprejurarea că petenta nu s-a constituit până în prezent parte civilă în cauză) ea nu exclude de plano şi producerea unui prejudiciu patrimonial, constând fie în rambursarea unui TVA nedatorat cu privire la operaţiunile purtătoare de TVA, fie în reducerea impozitului pe profit (prin înregistrarea de cheltuieli nereale în baza unor documente fictive) sens în care se va aprecia şi asupra oportunităţii şi necesităţii efectuării unei expertize contabile”. 


Afacerea Tower este un tun de 6 milioane de euro desfăşurat la Cluj, cu înalte protecţii şi implicaţi portocalii. Foarte pe scurt, în jurul unui personaj fără cetăţenie română, Mihai Chezan, s-a creat un imperiu cu picioare de lut, care a fraierit pe segmentul imobiliar, sute de clujeni: promisiune de vânzare apartamente într-un imobil a cărui construcţie, de-abia începută, a fost abandonată. Un tun imobiliar de 6 milioane de euro, dar, ceea ce este grav, este că în jurul acestuia au gravitat instituţii importante ale Clujului, Primărie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Poliţia Cluj, Tribunal şi, nu în ultimul rând, chiar ex prim-ministrul Boc şi partenerul lui cel mai apropiat – ex deputatul Daniel Buda, actual preşedinte al PDL Cluj. Cum a fost posibil ca în jurul unor personaje, cunoscute pentru fraudele imobiliare şi furtul banilor publici în Statele Unite, să se aciuieze instituţii de stat şi oameni politici români? Cum a fost posibil ca în jurul unor oameni compromişi, anchetaţi în Statele Unite de către FBI şi condamnaţi de justiţia americană să ajungă să se construiască o reţea a fraudei internaţionale sub paravanul organizaţiei PDL Chicago, PDL Cluj ? Întrebări fără răspuns…

În prezent există sute de plângeri, din perioada 2010-2011, atât pe “penal” cât şi pe “comercial” privind Tunul Tower.  Dar, ceea ce a devenit un coşmar pentru clujeni a fost, potrivit unor dezvlăuiri din presă, o afacere bună pentru ex deputatul de Cluj Daniel Buda, care, într-o singură zi, mai precis în data de 7.12.2007, a făcut mai multe tranzacţii imobiliare care i-au adus, dintr-un foc, 7,6 milioane de lei, adică circa 2,6 milioane de euro. El a vândut trei apartamente şi trei terenuri pe care le deţinea pe Str. Dorobanţilor la nr. 48 către SC Silver Development, înfiinţată în septembrie 2007, unde figurează ca acţionari Mihaela Barboş şi SC Tower SRL, adică americanul-român Mihai Chezan, căutat pentru fraude imobiliare în Statele Unite, ţeparul clujenilor.




Ultimele articole de Mihai PETEAN:


Comentarii articol (1)
Va rugam postati doar comentarii ce au legatura cu subiectul articolului. Ne rezervam dreptul de a nu publica textele ce contin cuvinte vulgare, expresii jignitoare sau atacuri la persoana, precum si pe cele care contin linkuri cu scop publicitar.
un tepuit  2013-10-08 15:07:19
Este de negasit iar uni sunt cautati si in gaura de sarpe vorba presedintelui Basescu nu pot sa cred ca i de negasit
Scrie un comentariu:




Cod securitate:
Introdu codul:


Trimite!
Comentarii Facebook:

Poate te-ar interesa si:

Cele mai comentate (7 zile)

Dezvoltare software, optimizare web, agentie web, Centric IT